Sindicaliștii din Sănătate iau în calcul declanșarea de noi proteste.
Marți, Federația „Solidaritatea Sanitară” va discuta despre o eventuală reluare a manifestațiilor, din cauza efectelor Legii salarizării.
În condițiile în care garanțiile oferite de Guvern că nici un salariat nu va pierde din veniturile salariale sunt contrazise tot mai des de realitate, dovada publică constituind-o numărul tot mai mare de proteste spontane desfășurate în diferite spitale publice, Federația „Solidaritatea Sanitară" a convocat Consiliului de Coordonare al organizației în data de 19.02.2019 pentru a decide în privința acțiunilor menite să apere interesele salariaților. Principala temă pe ordinea de zi o constituie reluarea acțiunilor de protest declanșate imediat după adoptarea OUG nr. 114/2018. Apreciem faptul că și cealaltă organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector sanitar intenționează să se alăture acțiunilor inițiate de noi împotriva efectelor negative ale acestui act normativ și a efectelor legi salarizării, menționând că data de organizare a Consiliului de Coordonare a avut în vedere deschide posibilității unor acțiuni comune, arată un comunicat emis de Federație.
Personalul din spitale cere adoptarea, prin ordonanță de urgență, a unor soluții pentru ca salariații aflați în zona de risc să nu fie afectați de reducerea veniturilor.
Federația „Solidaritatea Sanitară” vrea să strângă semnături pentru declanșarea unei greve generale în sistem.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!