Alegere vestimentară neinspirată pentru Prima Doamnă a Statelor Unite: în timpul vizitei făcute la un adăpost pentru copii de imigranți ilegal din Texas, Melania Trump a purtat o jachetă pe care scria mare: „Mie chiar nu îmi pasă. Ție?”
Potrivit șefului de comunicare al soțului său, Stephania Grisham, nu e vorba de niciun mesaj ascuns în alegerea hainei cu pricina, iar presa nu ar trebui să se concentreze pe vestimentația Melaniei.
Și liderul de la Casa Albă a sărit rapid în apărarea soției și a spus că mesajul de pe jachetă se referă la reporterii care transmit știri false, nicidecum la copiii traumatizați ai imigranților.
Melania s-a convins cât de mincinoși sunt și nu îi mai pasă, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.
Majoritatea celor 55 de copii vizitați de Melania Trump la adăpostul din Texas au trecut granița neînsoțiți, iar unii au fost separați de părinți din cauza politicii administrației de la Washington privind imigrația ilegală.
După numeroase critici internaționale, Trump a semnat un ordin care va ține împreună familiile de imigranți ilegali. Copiii vor fi închiși alături de părinții lor, nu separați și cazați în centre speciale, așa cum s-a întâmplat în ultimele luni.
Dar există în continuare probleme: potrivit unui ordin judecătoresc, minorii nu pot fi închiși mai mult de 20 de zile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!