Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 1 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. El le mulțumește celor mici pentru înțelegerea de care au dat dovadă în ultima perioadă și pentru că i-au protejat pe cei dragi lor, pe părinți și pe bunici.
Iată mesajul integral al Președintelui Klaus Iohannis:
Dragi copii,
Anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiții neobișnuite, întrucât trebuie să facem față cu toții, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Știu cât de greu v-a fost în aceste luni, departe de colegi, de prieteni, de activitățile pe care le făceați zilnic cu plăcere.
Ați făcut eforturi extraordinare și v-ați adaptat școlii online, înțelegând astfel că educația rămâne la fel de importantă în tot acest timp.
Vă mulțumesc pentru că ați fost înțelegători și că i-ați protejat pe cei dragi, pe părinți și mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în fața bolii.
Celor care veți susține în curând examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, vă doresc mult succes! Anul acesta, condițiile în care se vor desfășura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veți descurca foarte bine!
Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici și că nu veți lăsa nimic să stea în calea ambițiilor voastre.
Dragi copii,
Prin respectarea regulilor sanitare, fiți aliații mei în această luptă împotriva virusului și vă asigur că împreună vom depăși cu bine această perioadă!
La mulți ani cu multe bucurii!
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!