Designerul de pantofi Mihai Albu, diagnosticat cu cancer de prostată în luna februarie, a primit vești bune de la medici și nu mai necesită chimioterapie. Fostul soț al Iuliei Albu a dezvăluit că, în urma tratamentului și a unei operații suferite în luna mai, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit considerabil.
Invitat în emisiunea „Exclusiv VIP”, Mihai Albu a povestit că una dintre analizele sale a arătat rezultate foarte bune, situându-se „în limita de jos a normalității”, astfel că nu mai este necesară chimioterapia. Totuși, pentru a monitoriza evoluția stării sale de sănătate, Mihai va trebui să repete analizele la fiecare trei luni pentru tot restul vieții. Dacă vor apărea modificări, va fi necesar să ia măsuri suplimentare.
„Deja am o lună de când am aflat că am o analiză bună. E chiar în limita de jos a normalității și nu mai trebuie să fac chimioterapie. E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni, de acum înainte toată viața. Cum va fi modificată, ar trebui luate măsuri, nu știu ce măsuri, dar trebuie luate. Acum sunt OK, am revenit la atelier, am cliente din plin, merge treaba”, a spus Mihai Albu.
Mihai Albu a continuat să frecventeze atelierul său zilnic, chiar până înainte de a fi internat în spital. După operație, a lipsit doar două săptămâni, dar a continuat să conducă activitățile atelierului de acasă. Designerul a subliniat că a delegat pe cineva să se ocupe de clienți în timpul absenței sale, iar acum, revenit la atelier, clientele sunt încântate să-l vadă din nou.
Citește și: Mihai Albu, noi declarații despre starea sa de sănătate, după operația de cancer: ”Trăiesc cu acea frică”
„Până înainte de operație am fost zilnic la atelier. După operație am lipsit vreo două săptămâni de la atelier, dar am condus de acasă tot ce a trebuit. Într-adevăr, nu am fost să iau legătura cu clientele mele. Am delegat pe cineva care s-a ocupat OK. De la zi la zi, tot vin cliente la mine, iar primul lucru care mă întreabă e de sănătate. Văd că radiez, și parcă comandă mai mult”, a mai povestit Mihai Albu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!