Fostul premier, Mihai Tudose, renunță la PSD pentru partidul unui alt fost premier, Victor Ponta. Tudose a demisionat din Partidul Social Democrat și se va înscrie în Pro România.
Conform anunțului făcut și pe contul său de Facebook, Tudose nu mai are speranța că lucrurile se vor îndrepta în PSD, mai ales că „o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, iar orice încercare de dialog și dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă”.
Fostul premier adaugă faptul că, în ultimele luni, a avut foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar și cu oameni neimplicați politic și s-a ajuns la concluzia aproape unanimă că nu se mai poate.
Mihai Tudose a fost premier în perioada 29 iunie 2017 - 15 ianuarie 2018. El i-a urmat în funcție lui Sorin Grindeanu, care a fost și el demis de PSD după 6 luni în fruntea Guvernului.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!