Mijlocaşul Dennis Man, votat tricolorul anului 2024 pe site-ul frf.ro, a declarat că a avut cel mai bun an din cariera sa.
„E cel mai bun an din carieră. Am avut evoluţii bune şi sunt fericit. Probabil sunt cel mai mândru că am avut şansa de a participa la Campionatul European cu echipa naţională. Cred că am meritat să încheiem de trei ori grupa pe locul 1. Cel mai frumos gol? cred că primul gol în Serie A, împotriva Fiorentinei, venea după doi ani în Serie B”, spune Dennis Man într-un interviu FRF.tv, potrivit News.ro.
Mijlocaşul Parmei şi al naţionalei României spune că cel mai emoţionant moment l-a trăit la Euro-2024 când s-a cântat imnul României.
Calificarea la CM din 2026 ar fi un vis pentru Dennis Man. „Mi-aş dori enorm să am şansa să evoluez cu naţionala şi la Cupa Mondială”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!