Ministrul Culturii a anunțat rezultatele controlului la Biblioteca Națională, după scandalul declanșat de organizarea unei petreceri de Revelion (un concert al Deliei Matache) într-una din sălile instituției. Bogdan Gheorghiu vorbește despre management defectuos, dar și de încălcarea prevederilor contractului încheiat cu organizatorul.
De exemplu, deși trebuia să se încheie la ora 2:00, petrecerea a continuat până la 6:00, iar aceasta e doar una din neregulile constatate.
Prin urmare, ministrul a declarat că va fi modificată legislația pentru a fi impuse reguli mai stricte. Pe de altă parte, el a precizat că mobilierul nu a fost vandalizat, așa cum s-a vehiculat după apariția unor imagini cu sala respectivă, la începutul lunii.
Putem reproșa un management defectuos conducerii Bibliotecii în privința îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Aici avem în vedere procedura de organizare de evenimente în spațiul instituției, care a avut un caracter prea general. Organizatorul nu și-a respectat clauzele contractuale, iar managementul Bibliotecii nu a verificat desfășurarea evenimentului conform contractului, a declarat Bogdan Gheorghiu.
Ministrul Culturii a mai precizat că „doamna Mihaiu este angajata bibliotecii în baza unui contract de management. Nu este nici funcționar public, nici personal contractual. Ea se supune unei comisii de evaluare, care se întrunește anual”.
Oficialul a anunțat că nu vor mai fi evenimente după ora 0:00, la Biblioteca Națională. Excepțiile pot avea loc doar prin ordin de ministru. Un exemplu este Noaptea Muzeelor.
S-a întins coarda prea mult, s-au exploatat lucruri insuficient specificate, a conchis Bogdan Gheorghiu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!