Gazele românești au fost subiect de discuție, la Budapesta, la prima oprire din turneul european al șefului diplomației de la Washington, Mike Pompeo. Ministrul ungar de Externe a solicitat celei mai mari companii petroliere din lume să înceapă exploatarea gazelor din România.
Peter Szijjarto a transmis companiei Exxon Mobile, prin intermediul lui Mike Pompeo, să ia o decizie în ce privește exploatarea de gaze din teritoriul românesc și să demareze operațiunile de extracție. O asemenea decizie ar însemna un pas înainte și pentru Ungaria, a completat Szijarto.
În replică, secretarul de Stat al administrației Trump a recunoscut că Statele Unite au fost prea mult timp absente din această regiune, permițând rivalilor Americii să exploateze acest vid. Iar Rusia, care încearcă să tragă ziduri între prietenii din NATO, nu a fost niciodată prietenul libertății națiunilor mici, a comentat Pompeo.
„Ne-am reafirmat determinarea de a exercita un impact pozitiv în regiune prin întărirea relațiilor diplomatice, culturale și economice. Toate așteptările noastre sunt că Ungaria ne va ajuta în acest demers", a mai adăugat Pompeo, făcând referire la derapajele iliberale ale Guvernului de la Budapesta.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!