Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a venit, miercuri, cu explicaţii privind tichetele educaţionale pentru profesori, precizând că sunt considerate eligibile achiziţia de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente şi orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educaţional.
”Referitor la cheltuielile eligibile în cadrul măsurilor de sprijin educaţional, prevăzute de OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene precizează că a fost emis Ordinul de ministru nr. nr. 3.956/2023, publicat în Monitorul Oficial în data de 20 octombrie 2023”, arată ministerul, potrivit News.ro.
Ministerul Investiţiilor precizează că ”în ceea ce priveşte cheltuielile cu echipamente IT, se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile precum achiziţia de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente şi orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educaţional”.
”Precizăm că în toată această perioadă a existat un dialog permanent între MIPE şi reprezentanţii instituţiilor educaţionale şi că împreună depunem toate eforturile astfel încât măsurile guvernamentale, în special cele din fonduri europene nerambursabile, să sprijine angajaţii din sectorul educaţional şi creşterea calităţii actului de educaţie”, mai spun autorităţile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!