Actriţa Natalie Portman şi coregraful francez Benjamin Millepied au divorţat după un mariaj de 11 ani, a anunţat variety.com.
Potrivit People, un reprezentant al lui Portman a confirmat că actriţa premiată cu Oscar a depus cererea de divorţ de coregraful francez în luna iulie 2023, în Franţa, unde cuplul locuia împreună cu cei doi copii ai lor. Divorțul a fost finalizat luna trecută.
Portman şi Millepied s-au întâlnit pentru prima dată pe platoul de filmare al peliculei "Black Swan", pentru care Portman a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 2010. Ei s-au căsătorit în California în august 2012 şi au împreună un fiu de 12 ani, Aleph, şi o fiică de 7 ani, Amalia.
Portman a jucat cel mai recent în filmul "May December", de Todd Haynes, alături de Julianne Moore şi Charles Melton, care va fi nominalizat duminică la premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, relatează News.ro.
Cel mai recent, Millepied a fost coregraful filmului "Dune: Partea a doua".
Potrivit tabloidelor engleze, Millepied ar fi avut o aventură extraconjugală, iar actriţa americană nu a reuşit să treacă peste acest lucru.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!