Un val de aer fierbinte din Africa ajunge în România. Drept urmare, zilele următoare se anunță a fi caniculare.
Atmosfera va fi greu de suportat în regiunile sudice și vestice. Temperaturile vor ajunge la 35 de grade Celsius în Oltenia.
La noapte, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local la munte și în nord-vestul teritoriului. În restul țării, astfel de fenomene pot apărea doar izolat.
În Capitală, vremea va fi frumoasă și caldă. Temperaturile nu vor trece de 32 de grade Celsius, vântul va sufla slab și moderat, iar presiunea atmosferică va scădea ușor.
La munte, vremea va fi instabilă în zilele următoare. După-amiaza și seara se vor semnala averse, tunete, fulgere și intensificări ale vântului. Pe arii restrânse, vor fi căderi de grindină și se vor acumula cantități importante de apă. În aceste condiții, temperaturile nu vor avea de suferit și vor crește ușor, de la o zi la alta.
La mare, vremea va fi perfectă pentru plajă. Soarele va ridica mercurul în termometre până la 30 de grade Celsius, iar apa mării se va mai încălzi puțin. În schimb, vântul alert va face ca valurile să devină periculoase.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!