Acum la Digi FM LOLA YOUNG - Messy(Clean)

Noul prefect de Olt, la casa lui G. Dincă: „Vreau să mi se întipărească în memorie acest loc”

Angela Nicolae

Noul prefect al județului Olt a mers astăzi la Caracal, la locuința lui Gheorghe Dincă. În funcție de numai trei zile, Angela Nicolae a spus că vrea să i „se întipărească foarte bine în minte acest loc”.

Am venit ca om. Simt nevoia să mi se întipărească în memorie, să îmi amintesc întotdeauna care este datoria mea de funcționar public. De a fi orientat spre cetățean. Întreaga mea compasiune către familiile victimelor. Eu am încredere în instituțiile statului, în organele de cercetare ale DIICOT, am încredere în justiție, a declarat noul prefect.

Întrebată ce măsuri a luat în acest caz, Angela Nicolae a spus că este prefect de numai trei zile.

M-am gândit, de ieri, din prima zi. Nu aș vrea să intrăm în astfel de discuții. Aș putea să vă recit pe de rost atribuțiile prefectului. În viitor vom analiza. Sunt în a treia zi de mandat. Nu este o scuză, nu e o justificare. Urmează să arăt ce pot, a precizat aceasta.

Corpul de Control al Ministerului de Interne verifică dacă Prefectura Olt a fost informată la timp despre situația din Caracal și ce măsuri au fost dispuse.

Săptămâna trecută, prefectul și subprefectul din Olt au fost demiși de ministrul de Interne de atunci, Nicolae Moga, care a anunțat că va propune noi nume în ședința de Guvern. Demisiile au fost cerute de premierul Viorica Dăncilă, ca urmare a modului defectuos în care s-a intervenit în cazurile de la Caracal.

Petre-Silviu Neacșu, prefectul de Olt demis, se afla în concediu în momentul producerii tragediei. Alături de el a fost schimbat și subprefectul Radu-George Ioniță.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Prince Harry makes an appearance to meet with First Responders at Rock for First Responders presented by One805 at The Granada Theatre in Santa Barbara, Saturday March 8th, 2025.
Anchetă asupra ONG-ului fondat de prinţul Harry. „Ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost...
politist-mort
Anchetă la o şcoală din Bucureşti. Un elev de 10 ani a ascuns, într-un grup sanitar, un...
Frații Tate/ Profimedia
Florida deschide o anchetă penală împotriva fraţilor Tate
Elena Lasconi, USR, press conference, Bucuresti, Romania - 02 Sep 2024
Lasconi, despre aducerea lui Călin Georgescu la Parchet: „Greşeala autorităţilor ar fi doar...
Te-ar putea interesa și
masina de politie
Anchetă în Cluj, după ce o femeie a fost atacată de 11 câini de talie mare. Poliţia constată...
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători/ Foto: News.ro
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul...
Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat preşedintele/ Foto: X
Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat...
politist-1ecuson-politia-romana
Un călător a aruncat o petardă în cabina vatmanului, într-un tramvai din Timişoara. Poliția a...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao 0-0, ACUM, Digi Sport 2. Meci capital pentru madrileni ca să-și salveze sezonul
Real Madrid - Athletic Bilbao 0-0, ACUM, Digi Sport 2. Meci capital pentru...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...