Interlopul Nuţu Cămătaru iese din închisoare, după ce a executat mai puţin de o treime din pedeapsa primită într-un dosar de şantaj şi tâlhărie.
Acesta a combinat o cerere de contopire a două pedepse, cu beneficiile recursului compensatoriu. L-a ajutat şi faptul că procurorii nu au mai atacat decizia Judecătoriei Găeşti, care nu era definitivă.
Comisia de eliberări condiţionate a penitenciarului Găeşti, acolo unde a fost încarcerat interlopul, e cea care a propus ca Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, să iasă mai repede din închisoare, iar Judecătoria Găeşti a fost de acord.
Interlopul a fost încarcerat în decembrie 2017, după decizia primită într-un dosar instrumentat DIICOT. Procurorii îl acuzau, alături de alţi 51 de interlopi, de infracţiuni de violenţă - şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept. Ancheta a fost numită de presă "Dosarul Cămătarii şi Sportivii".
Peste 11 mii de deținuți au fost, deja, eliberați condiționat, în baza recursului compensatoriu, lege care a intrat în vigoare în octombrie 2017. Aceasta prevede că deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere, la fiecare 30 de zile executate.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!