Șase persoane au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident în Cluj-Napoca în care a fost implicată și o ambulanță. Potrivit polițiștilor, ambulanța intrată într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului a fost lovită de un taxi.
Polițiștii clujeni spun că șoferul ambulanței, un bărbat de 43 de ani din Dej, a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Atunci, mașina a fost lovită de un taxi care circula regulamentar pe culoarea verde și care era condus de un bărbat de 37 de ani din Cluj-Napoca.
În urma impactului, șase persoane au fost rănite. Pasagera din taxi, o tânără de 19 ani, se află în stare gravă. De asemenea, în ambulanță erau 4 persoane: un pacient, un medic, un asistent medical și șoferul.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Avram Iancu anunțau mai devreme că două autospeciale și cinci ambulanțe SMURD și SAJ au intervenit la un accident rutier petrecut în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Pompierii au găsit o ambulanță răsturnată pe partea laterală, cu pacientul pe care îl transporta încarcerat, și un alt autoturism avariat, în care erau prinse alte două persoane.
Foto: Mediafax.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!