Acum la Digi FM LOU BEGA - Mambo no. 5

O balenă de aproximativ 10 metri înota în fluviul Tamisa (VIDEO)

Balenă în Tamisa

O balenă de aproximativ 10 metri a fost găsită moartă în fluviul Tamisa, în estul Londrei, și va fi predată oamenilor de știință pentru a i se face necropsia. 

Mamiferul a fost găsit în localitatea Greenhithe din comitatul Kent, unde apa este mai puțin adâncă și a fost tractată târziu în noapte de sub podul QE2 și transportată la Autoritatea Portuară din Londra.

Zilele trecute, balena fusese filmată de mai mulți londonezi încântați de neobișnuita priveliște.

 

Este foarte trist - am fost literalmente la o jumătate de metru distanță de această balenă moartă, a declarat Martin Garside, un purtător de cuvânt al autorității portuare londoneze, care a ajutat la scoaterea balenei.

Societatea de Zoologie dn Londra are un program care se ocupă cu cercetarea cetaceelor pentru a determina care a fost cauza morții balenei.

Vom face tot ceea ce ține de noi pentru conservarea ei și o vom preda oamenilor de știință pentru a efectua o investigație completă - o necropsie pentru a găsi un cuvânt mai potrivit, a adăugat Garside.

Balena era atât de mare, încât bărcile de patrulare au depus mari eforturi pentru a putea să o tracteze.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
A protester climbs Big Ben with Palestinian flag in London
Momente tensionate în centrul Londrei. Un bărbat a escaladat celebrul Big Ben în semn de...
Marea Britanie consolidează sprijinul pentru Ucraina cu un împrumut de 2,26 miliarde de lire sterline susţinut de active ruseşti îngheţate/ Profimedia
Marea Britanie consolidează sprijinul pentru Ucraina cu un împrumut de 2,26 miliarde de lire...
DPR Russia Ukraine Military Operation Azovstal
Trei ani de război în Ucraina. Londra va dezvălui luni un "important pachet de sancţiuni"...
tanar inghitit de balena
Mărturia tânărului care a ajuns în gura unei balene: "Am simţit o textură vâscoasă...
Te-ar putea interesa și
balena
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele...
A,Busy,Heathrow,Airport,London
Guvernul britanic a aprobat extinderea aeroportului Heathrow, cel mai frecventat din Europa...
Sigourney Weaver (2)
Doi activişti de mediu au întrerupt reprezentaţia unei piese în care juca Sigourney Weaver, la...
Aeroportul Heathrow din Londra
2024, cel mai aglomerat an din istoria Aeroportului Heathrow. Câți pasageri au trecut prin...
Partenerii noștri
Digi24 Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia după ce au furat colete de 1 milion de euro
Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia...
DigiSport "Șocant": au început negocierile pentru transferul lui Jack Grealish!
"Șocant": au început negocierile pentru transferul lui Jack Grealish!
PeRoz Fosta asistentă a lui David Beckham susține că acum 20 de ani a avut o aventură cu el: "Am căzut în capcana lui. Tot ce am e adevărul"
Fosta asistentă a lui David Beckham susține că acum 20 de ani a avut o...
Film Now Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât partenera de viață
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la...
Digi World De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și două farse legendare de la BBC și Google
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în...
ProFM Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis cântăreața
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
degetele regelui charles profimedia-0869086132
Regele Charles îşi reia îndatoririle publice după o scurtă spitalizare din...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Elev găsit inconştient în baia unei școli din Bucureşti, lângă un recipient cu alcool...
Spring,Background,With,Covered,Snow,Blossoming,Tree.,April,Weather,Concept.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Un episod de răcire semnificativă, din 4...
Marine Le Pen Trial Paris
Marine Le Pen, condamnată la patru ani de închisoare. Lidera extremei drepte din Franța nu va...
gheorghe gheorghiu 2019
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În...