Acum la Digi FM ED SHEERAN FT POKEMON - Celestial

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani, muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2. Polițiștii au deschis o anchetă

Portrait,Of,Amstaff,Dog,,American,Staffordshire,Terrier,,Close,Up,Outdoors
Credit foto: Shutterstock

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au fost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său va fi cercetat.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, miercuri, că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane au ost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2.

”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au identificat o femeie, în vârstă de 48 de ani, aceasta fiind însoţită de către fiica ei, minoră, în vârstă de 9 ani.Din primele cercetări, s-a stabilit că, în timp ce se aflau în parc, femeia de 48 de ani ar fi suferit leziuni, provocate de un câine. Cu privire la fiica ei, aceasta prezenta escoriaţii la nivelul membrelor inferioare”, au precizat poliţiştii, potrivit News.ro. 

Un echipaj de prim-ajutor le-a acordat îngrijiri medicale celor două victime, care au fost transportate apoi la spital pentru investigaţii suplimentare.

”Propietarul animalului a fost identificat, iar cazul a fost preluat de către poliţişti din cadrul Serviciului pentru Protecţia Animalelor, în vederea depistării deţinătorului animalului şi luării măsurilor legale ce se impun. Totodată, câinele va fi ridicat şi transportat la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor”, a menţionat sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea de către proprietarul / deţinătorul animalului a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra persoanei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
RALUCA
Raluca Hatmanu: Destinațiile europene sunt afectate de supraturism...
Behind,Asian,Teacher,Looking,All,Students,Highschool,In,Exam,Testroom
Un student din Constanța a incendiat un profesor, nemulțumit de nota...
Un suporter şi-a pus viaţa în pericol pentru a ajunge lângă Cristiano Ronaldo / Foto: Captură video Twitter
Un suporter şi-a pus viaţa în pericol pentru a ajunge lângă Cristiano...
Larry The Cat Downing Street
Larry din Downing Street 10 se pregăteşte pentru o nouă coabitare...
Pe aceeași temă
Image,Of,A,Half-open,Door,To,School,Class
Studentul care i-a dat foc unui profesor a spus că voia doar să-l sperie și să se răzbune că...
Ambulanță SAJ Galați
O femeie din Sibiu şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei...
apel 112
A lovit o femeie pe trecerea de pietoni, apoi i-a închis telefonul când a vrut să sune la 112...
incident in trafic
Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în...
Te-ar putea interesa și
Anca Țurcșiu
Anca Țurcașiu a devenit bunică la 54 de ani: „Sunt cea mai fericită de pe pământ!” Ce nume...
Mădălina Ghenea și fiica ei, Charlotte/ Foto: Instagram
Mădălina Ghenea, dezvăluiri fără precedent despre fiica sa Charlotte, pe care o împarte...
Man,Holding,Pepper,Spray,For,Self,Defense,Close,Up
Alegeri 2024. Incident bizar într-o secție de votare: polițist mușcat de mână după ce a...
Operație/ Shutterstock
O femeie chirurg, acuzată că și-a lăsat fiica de 13 ani să opereze pe creier un...
Partenerii noștri
Digi24 În Coreea de Nord, un bărbat prins că asculta K-pop a fost condamnat la moarte și executat public
În Coreea de Nord, un bărbat prins că asculta K-pop a fost condamnat la...
DigiSport ”Singurul tricolor care a ieșit în evidență” la EURO 2024 costă 8.000.000 €: ”Îl dă imediat!”
”Singurul tricolor care a ieșit în evidență” la EURO 2024 costă 8.000.000...
PeRoz Cum se prezintă fiica lui Tom Cruise după ce a renunțat la numele lui de familie. Asta spune multe despre relația lui Suri cu mama ei
Cum se prezintă fiica lui Tom Cruise după ce a renunțat la numele lui de...
Film Now Dolph Lundgren, distracție pe o plajă din Italia, cu soția în vârstă de 27 de ani și fiica de 22 de ani. Din 2015 luptă cu cancerul
Dolph Lundgren, distracție pe o plajă din Italia, cu soția în vârstă de 27...
Digi World "Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, dar a rămas total dezamăgită
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat...
ProFM Michael Jackson avea datorii de peste 500 de milioane de dolari la momentul morții sale. Plănuia să-și facă ordine în finanțe
Michael Jackson avea datorii de peste 500 de milioane de dolari la...
Digi Life Viena, pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii. Paris și Berlin sunt pe 21, New York, pe poziția 70
Viena, pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii. Paris și...
Iraida
Iraida dezvăluie poveștile fascinante din spatele tatuajelor sale...
Ultimele știri din matinal
negrutiu
Analiza lui Florin Negruțiu: Cum a manevrat Marcel Ciolacu scena politică și de ce Gabriela...
Oana si Vlad Tuk Tuk
Oana Zamfir și Vlad Craioveanu au făcut istorie radio din tuk tuk
holy molly
Holy Molly și Zodier la matinalul Digi FM: cântece, fazan și povești amuzante
dr marius sava
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde...
Ultimele știri
Michael Jackson
Michael Jackson avea datorii de 500 de milioane de dolari la momentul morţii sale. Artistul...
Noi dezvăluiri despre tânărul care a ucis o fată de 14 ani și l-a rănit pe prietenul ei. Cum și-a justificat fapta în fața anchetatorilor
Condamnare de 15 ani pentru ucigașul din Grădina Botanică Craiova
2024-06-28-5117
Mircea Geoană, propus de platforma politică "România Renaşte" pentru Cotroceni
Untold 2023
Festivalul Untold este 91% Sold Out