O femeie din Medgidia și-a fotografiat buletinele de vot, apoi a distribuit poza pe rețelele de socializare. Gestul ilegal a costat-o scump, mai exact 4.500 de lei.
Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-ar fi fotografiat buletinul de vot cu opțiunea aleasă, până la ieșirea din cabină. Ulterior, femeia ar fi postat fotografia pe Facebook.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei, conform Legii nr. 208/2015, a declarat Andreea Muntean, purtător de cuvânt al Poliției Constanța.
Un alt incident electoral a avut loc în Mangalia. Polițiștii s-au autosesizat cu privire la continuarea propagandei electorale de către o femeie, pe o rețea de socializare. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!