Doi bărbați în vârstă de 31, respectiv 33 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Hunedoara, fiind acuzați că în luna septembrie a acestui an au intrat peste o familie din localitatea Peștișul Mare.
Potrivit HotNews, hoții ar fi intrat în casa familiei, unde au legat de mâini și de picioare o femeie și pe nepoții ei, de opt și de zece ani, din dorința de a pune mâna pe rețeta de mici pe care aceasta o folosește în afacerera sa cu mezeluri şi carne.
Poliţiştii din Hunedoara au făcut luni cinci percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi suspectați de lipsire de libertate şi tâlhărie calificată.
Conform unui comunicat de presă transmis marți de Poliția Județeană Hunedoara și citat de News.ro, în 3 septembrie cei doi bărbaţi au pătruns într-o locuinţă din cartierul Peştişul Mare din Hunedoara, unde au sechestrat o femeie de 64 de ani și pe cei doi nepoți ai săi, în vârstă de 8 şi de 10 ani.
Cei doi le-ar fi legat victimelor mâinile şi picioarele şi le-au pus bandă adezivă pe gură, după care au furat din locuinţă 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri. Bărbaţii au fugit apoi, lăsând victimele legate, acestea fiind găsite la scurt timp de un membru al familiei care a alertat poliția.
Potrivit poliţiştilor, ancheta s-a desfăşurat cu dificultate deoarece cei doi tâlhari aveau feţele acoperite cu cagule în momentul atacului.
După ce au fost identificaţi, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie duși în instanță cu propunere de arestare preventivă.
Conform presei locale, în momentul atacului, cei doi bărbaţi ar fi cerut familiei reţeta de mici pe care o foloseşte în afacerea pe care o are cu carne şi mezeluri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!