Pe cât de intimidată, pe atât de uimită, o fetiţă a avut şansa de a-l întâlni pe Cristiano Ronaldo înainte de startul meciului Turcia-Portugalia, de sâmbătă, de la Euro-2024.
Chiar în momentul în care imnurile naţionale urmau să fie intonate, ea a avut norocul de a se afla în faţa lui Cristiano Ronaldo. Evident încântată să se afle acolo, la doar câţiva centimetri de o legendă a fotbalului, l-a privit timp de câteva secunde pe cel care a câştigat de cinci ori Balonul de Aur, care i-a răspuns cu un zâmbet şi după imnuri a îmbrăţişat-o..
Cu mâinile pe faţă, ca şi cum nu-i venea să creadă că a întâlnit privirea idolului ei, fetiţa s-a întors de mai multe ori pentru a-l privi, emoţionată şi uimită.
La fiecare meci din competiţie, copiilor li se oferă şansa de a deveni "player escort" pentru a-i însoţi pe jucători pe teren înainte de începerea meciurilor.
În timpul meciului, un tânăr fan a reuşit să fenteze vigilenţa membrilor echipei de securitate şi să intre pe teren înainte de a fugi la Cristiano Ronaldo, care a acceptat să facă un selfie cu el.
Alţi fanii i-au urmat exemplul, ceea ce a sfârşit prin a-l enerva oarecum pe atacantul de 39 de ani de la Al-Nassr.
"Este îngrijorător", a declarat antrenorul Portugaliei, Roberto Martinez, după meci. "Am fost norocoşi astăzi pentru că intenţiile fanilor au fost bune. Dar jucătorii sunt expuşi şi trebuie să fim atenţi la asta. Există multă securitate şi asta nu trebuie să se întâmple".
Portugalia a învins Turcia, scor 3-0, şi s-a calificat în optimile competiţiei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!