Programul „Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârşit de săptămână, pe 6 şi 7 aprilie, a anunţat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Începe cel mai mare eveniment outdoor din Bucureşti, 'Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană' care transformă, din data de 6 aprilie şi până în 13 octombrie, arterele aglomerate ale Capitalei în spaţii pietonale temporare. În aceste zone se vor organiza diverse spectacole de teatru, concerte stradale, expoziţii, ateliere pentru copii şi activităţi sportive. Peste un milion de bucureşteni şi turişti au participat anul trecut la acest eveniment", a anunțat Nicușor Dan pe contul său de Facebook, potrivit HotNews.ro.
Primarul general a precizat că sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 22.00, Calea Victoriei va fi pietonală pe segmentul de drum Piaţa Victoriei - intersecţia cu Str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul de drum Bulevardul Dacia - Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor.
Totodată, în sfârşiturile de săptămână în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană", traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23.00 până la ora 9.00.
Citește și: Pe Calea Victoriei… și a înjurăturilor. Comediantul Micutzu, dus la secție și amendat pentru scandal
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!