O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incidentul s-a produs la un supermarket de pe strada Liviu Rebreanu. Acolo s-a desprins o bucată de tavan, de aproximativ doi metri pătraţi, care a căzut peste o persoană, relatează News.ro.
”Victima (femeie 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore. Celelalte 10 persoane au ieșit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis”, a transmis sursa citată.
La intervenţie au participate două autospeciale de stingere şi un echipaj medical în sprijin.
Citește și: Trei persoane au fost rănite, după ce tavanul sediului unei bănci din Dej s-a prăbuşit
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!