Selly și Oana Roman se „războiesc” în declarații, iar conflictul este departe de a se fi încheiat. La scurt timp după ce creatorul de conținut a criticat-o în emisiunea lui Cătălin Măruță, fiica lui Petre Roman a revenit cu alte declarații.
Invitat în emisiunea lui Măruță, Selly a fost provocat să o caracterizeze în câteva cuvinte pe Oana Roman, cu care acesta a avut tensiuni. Concret, anul trecut fiica fostului prim-ministru Petre Roman l-a criticat aspru pe Selly, după ce acesta a adus în discuție prestația lui Gheboasă la festivalul Untold.
În emisiunea „La Măruță”, Selly a fost provocat să o descrie pe Oana Roman în câteva cuvinte. „Demagogă, vorbește gura fără ea, băgătoare de seamă, la adresa mea cel puțin, poate în rest nu este. Așa a fost. Și o mamă bună, probabil, ăsta ar fi al patrulea. Habar nu am. Nu i-am urmărit activitatea profesională. Încearcă să facă niște discursuri, să atragă atenția, să se dea mai interesantă decât e, ea referindu-se la mine. A făcut niște comentarii la adresa mea, care nu știu de unde au apărut”, a spus Selly despre Oana Roman, potrivit Libertatea.ro.
Ulterior, vedeta a revenit și l-a taxat dur pe influencer: „În momentul în care folosim un termen, trebuie să știm și la ce se referă. Dacă îl folosim doar așa ca să aruncăm niște cuvinte, ne facem de râs. Mi s-au adresat multe cuvinte de-a lungul vieții, dar mă amuză foarte tare când cineva îmi adresează un cuvânt al cărui înțeles nu îl cunoaște, ca să mă devalorizeze adresându-mi cuvinte care nu au legătură cu ceea ce vrea persoana respectivă să spună. Eu am înțeles ce vrea să spună el, numai că nu i-a ieșit și doar m-a făcut să râd foarte tare. Să aflăm din DEX ce înseamnă a fi demagog și ce înseamnă demagogia înainte să folosim acest termen, zic și eu”, a declarat Oana Roman, pe Instagram.
Citește și: Vloggerul Selly, prins când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe A1. Ce sancțiune a primit
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!