Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo DUA LIPA - Physical

OMS avertizează cu privire la tratamentul cu „pelin dulce”, promovat de câteva state africane

grass-3267376_1920

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că plante medicinale precum pelinul dulce, promovate ca un posibil tratament împotriva COVID-19 de câteva state africane, ar trebui testate pentru eficacitate şi efecte secundare, informează Reuters, citat de Agerpres.

Preşedintele Madagascarului, Andry Rajoelina, promovează un tratament pe baza acestei plante. Amestecul pe bază de plante nu a fost încă testat ştiinţific, dar liderii mai multor ţări africane au anunţat că au făcut comenzi sau că au primit loturi din acest remediu.

„Chiar dacă tratamentele provin din practici tradiţionale şi din natură, stabilirea eficacităţii şi siguranţei acestora prin teste clinice riguroase este esenţială”, au precizat reprezentanţii biroului regional OMS pentru Africa Subsahariană, într-un comunicat.

Organizaţia a mai menţionat că trebuie procedat cu prudenţă împotriva informaţiilor eronate, în special pe reţelele sociale, despre eficacitatea anumitor remedii în contextul eforturilor depuse în această perioadă pentru descoperirea unui tratament pentru COVID-19.

„Multe plante şi substanţe sunt propuse fără respectarea cerinţelor minime de probare a calităţii, siguranţei şi eficacităţi”, a precizat organizaţia.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
test covid coronavirus
CIA spune că este "mai probabil" ca boala COVID-19 să fi provenit dintr-un laborator, dar nu...
Regele Charles a fost agresat verbal de o senatoare în Parlamentul Australiei/ Profimedia
Regele Charles încă se luptă cu cancerul. Ce tratament va urma monarhul în 2025
Teenage boy with headphones playing video game in dark bedroom
Adolescenții români sunt mai expuși riscului de a dezvolta o dependență de jocuri
Te-ar putea interesa și
Image,Of,Floating,Macro,Covid-19,Cells,Over,Doctor,Taking,Sample
Un nou studiu dezvăluie speciile de animale cel mai probabil implicate în declanşarea...
Tedros Adhanom Ghebreyesus
OMS a evacuat aproape 100 de pacienţi din Gaza în cea mai mare operaţiune de până acum
maia sandu facebook
Maia Sandu are Covid-19. Şefa statului nu va participa la evenimentele dedicate Zilei...
epidemie de mpox
OMS a declarat epidemia de mpox, boală cunoscută ca variola maimuței, ca fiind urgență de...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Fotbalistul de 60.000.000€ i-a spus ”NU” lui Real Madrid
Fotbalistul de 60.000.000€ i-a spus ”NU” lui Real Madrid
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc/ Profimedia
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc. Înmormântarea ar...
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică/ Shutterstock
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Vehiculul era...
Papa Francisc
Papa Francisc şi-a petrecut ultima zi a vieţii lucrând, în ciuda indicaţiilor medicilor: „A...
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...