Desfăşurată în ultima sâmbătă a lunii martie, în acest an fiind 25 martie 2023, Ora Pământului ("Earth Hour") este cunoscută în special pentru momentul "stingerii luminilor" ("Lights Out"), între orele 20.00-21.00, eveniment la care participă oameni din întreaga lume încă de la prima celebrare din anul 2007, potrivit www.earthhour.org.
Milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, în ultima sâmbătă din luna martie, cu ocazia celui mai mare eveniment de mediu din istorie - Earth Hour, potrivit Agerpres.
Potrivit Ministerului Mediului, anul acesta, de Ora Pământului 2023, World Wildlife Fund (#WWF) lansează provocarea de a dărui o oră pentru Pământ în fiecare lună. "O oră, în care alături de familie sau prieteni, să facem ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: să gătim cu ingrediente locale, să facem schimburi de haine, să plantăm sau să igienizăm zone din natură", precizează sursa citată.
Ministerul Mediului avertizează, în context, că biodiversitatea se pierde într-un ritm fără precedent, iar economia mondială este dependentă de natură.
Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.
Din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.
MMAP se alătură instituţiilor din cele peste 8.000 de oraşe din 195 de ţări care participă sâmbătă, 25 martie 2023, de la ora 20:30 la cea de-a 17-a ediţie a Earth Hour.
Luminile vor fi stinse sâmbătă seara în Palatul Victoria
Luminile în Palatul Victoria vor fi stinse, sâmbătă seară, în intervalul orar 20,30 - 21,30, Guvernul alăturându-se astfel, ca în fiecare an, campaniei globale Ora Pământului - Earth Hour.
România rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectelor de investiţii în energie şi infrastructură energetică adaptate provocărilor majore ale momentului: tranziţia către energia verde şi asigurarea independenţei strategice faţă de resursele energetice ruseşti, afirmă premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
''În acest context, măsurile pe care le-am luat şi le avem în vedere la nivelul Guvernului au ca reper planul european RePower EU pentru economisirea energiei, producerea de energie curată şi diversificarea resurselor de energie. Vrem să valorificăm potenţialul României de a dezvolta capacităţi noi pentru energie verde, oferind totodată consumatorilor soluţii energetice ieftine şi prietenoase cu mediul şi am făcut deja paşi concreţi în acest sens. Avem perspectiva deschiderii unei fabrici de panouri solare în România, valoarea totală a investiţiei fiind de un miliard de euro, de asemenea, implementăm la Doiceşti tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici, un proiect în premieră în Europa, pregătim trecerea Termocentralei de la Mintia către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen, în acord cu taxonomia europeană. Sunt doar câteva exemple, care vor ajuta România să asigure necesarul intern de energie electrică, dar şi să exporte", a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Iluminatul public din Miercurea Ciuc va fi întrerupt timp de o oră
Municipiul Miercurea Ciuc se alătură şi în acest an campaniei Earth Hour - Ora Pământului, iar sâmbătă, timp de o oră, iluminatul public stradal va fi întrerupt.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei, municipiul Miercurea Ciuc este unul dintre puţinele oraşe din România care au adoptat o strategie de reducere a impactului schimbărilor climatice, iar sâmbătă, între orele 20,30 şi 21,30, iluminatul public va fi oprit în tot oraşul, exceptând zonele Ciba, Băile Jigodin şi Harghita-Băi.
De asemenea, locuitorii oraşului sunt îndemnaţi să se gândească şi la cei care rămân zilnic fără curent electric în Regiunea Transcarpatia din Ucraina, unde trăieşte o comunitate de etnici maghiari.
"Cu această ocazie să ne gândim şi la prietenii noştri din Regiunea Transcarpatia, care rămân zilnic fără curent electric! Vă invităm să fiţi parte a acestei campanii, să stingeţi luminile din casă şi să vă opriţi aparatele electrice cu această ocazie! Să fim solidari cu Pământul exploatat şi cu fraţii şi surorile noastre care suferă din cauza războiului!", se arată în postarea Primăriei Miercurea Ciuc.
Peste 8.000 de copii şi tineri de la Cantus Mundi cântă în spaţii publice sâmbătă, de Ora Pământului
Peste 8.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile programului naţional Cantus Mundi se vor reuni, sâmbătă, simultan în toată ţara şi vor marca 'Ora Pământului' prin concerte, recitaluri şi evenimente muzicale, sub deviza "Dăruieşte naturii din energia ta!".
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, la a şaptea ediţie 'Ora Pământului by Cantus Mundi', copiii şi coordonatorii lor vor desfăşura concomitent activităţi muzicale în 64 de localităţi din 33 de judeţe - Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timişoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea - şi municipiul Bucureşti.
"La ora 20,30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinţii şi prietenii lor vor cânta în spaţii publice, parcuri, pieţe sau în faţa instituţiilor din toată ţara pentru sănătatea pământului şi a mediului, precum şi împotriva risipei care afectează planeta", precizează comunicatul citat.
În Bucureşti, 'Ora Pământului by Cantus Mundi' va fi celebrată printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Aproximativ 500 de copii şi tineri din 18 coruri invită publicul din Capitală să îi susţină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare şi responsabilitate faţă de natură.
La Baia Mare, în Piaţa Cetăţii, se va reuni cel mai numeros grup muzical. Peste 1.000 de copii din peste 50 de coruri şi ansambluri Cantus Mundi vor susţine de la ora 20,30 recitaluri corale şi mini-concerte dedicate planetei, arată comunicatul citat.
Ansamblul de percuţie Young Beats - Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth, muzician şi ambasador Earth Hour în România, va călători la Bacău, unde va susţine un concert la Observatorul Astronomic "Victor Anestin". Alături de percuţioniştii Young Beats, 'Ora Pământului' va fi marcată şi de Ansamblul de percuţie şi Corul Colegiului Naţional de Artă "George Apostu", coordonator Mihai Bălan şi dirijor Elena Boambă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!