Papa Francisc a fost criticat pentru că nu a purtat mască atunci când s-a întâlnit cu oamenii. Săptămâna trecută, Papa Francisc a purtat mască în timpul slujbei de rugăciune de la Roma, fiind a doua oară când a fost văzut cu faţă acoperită. Unele figuri catolice importante au spus că ar trebui să dea un exemplu şi să-şi protejeze propria sănătate, potrivit MEDIAFAX.
La o întâlnire desfăşurată în weekend între Papa şi premierul Spaniei la Vatican, niciunul nu a purtat mască în timpul evenimentului. Deşi Pedro Sánchez avea mască atunci când a ajuns la Vatican, cei doi, dar şi asistenţii lor, au renunţat la ea înainte de întâlnirea privată, scrie The Guardian.
Săptămâna trecută, Papa Francisc a purtat mască în timpul slujbei de rugăciune de la Roma, fiind a doua oară când a fost văzut cu faţă acoperită.
A doua zi, la audienţa generală săptămânală din auditoriul Vaticanului, el nu a mai purtat mască, deşi la finalul audienţei, Papa a întâmpinat mai mulţi episcopi cu care a dat mâna şi s-a conversat îndeaproape cu fiecare.
La începutul acestei luni, Robert Mickens, corespondent la Vatican de 30 de ani, a postat pe Twitter o imagine „foarte deranjantă” a Papei fără mască la o adunare „cu un număr mare de oameni, mulţi dându-şi măştile jos pentru a vorbi cu el. Şi Papa sărută mâinile preoţilor recent hirotonisiţi.”
Regulamentele Vaticanului stipulează că masca trebuie purtată în interior şi în exterior, acolo unde distanţarea socială poate fi dificilă.
27 de cazuri de coronavirus au existat la Vatican, potrivit unui raport al Universităţii Johns Hopkins.
Papa Francisc, care are 83 de ani şi are doar un plămân după ce celălalt a fost îndepărtat din cauza unei infecţii când era adolescent, ar fi expus riscului de complicaţii grave dacă ar contracta virusul.
Săptămâna trecută, Thomas Reese, preot iezuit şi jurnalist, i-a scris o scrisoare deschisă Papei în care a expus şase motive pentru care acesta ar trebui să poarte mască.
„Încearcă în mod clar să ajungă la un echilibru. Vrea să rămână deschis şi accesibil şi păstrează distanţa socială. Toată lumea încearcă să-şi găsească propriul echilibru, dar ştiu că a fost mai puţin responsabil decât ar dori unii să fie,” a spus Austen Ivereigh, un biograf al Papei, conform MEDIAFAX.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!