Acum la Digi FM NEW RADICALS - You Get What You Give

Papa Francisc, după ce a plesnit o femeie peste mâini: Îmi cer scuze pentru exemplul rău pe care l-am dat

papa francisc

Papa Francisc saluta mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru, în ajunul Anului Nou, când o femeie l-a tras de mână. Pentru a se elibera din strânsoarea acesteia, Suveranul Pontif a plesnit-o peste mâini. Ulterior, Papa și-a cerut scuze și a pledat împotriva violenței, afirmând că „orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.

Papa Francisc a declarat apoi că „și-a pierdut răbdarea”. ”Ne pierdem răbdarea de multe ori. Asta mi se întâmplă și mie. Îmi cer scuze pentru exemplul rău pe care l-am dat ieri”, a spus Papa Francisc, citat de BBC News.

Femeile sunt cele care dau viaţă, a spus Suveranul Pontif „şi totuşi ele sunt în mod continuu insultate, bătute, violate, obligate să se prostitueze şi să pună capăt vieţii care le înmugureşte în pântece”.

„Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, care s-a întrupat dintr-o femeie. Salvarea întregii omeniri a venit din pântecele unei femei. Putem să înţelegem de cât de multă umanitate dăm dovadă după cum tratăm corpul unei femei", a susţinut el, potrivit Agerpres. Corpul femeii este un sacrificiu adus "pe altarele profane ale publicităţii, ale profitului, ale pornografiei".

Femeile trebuie eliberate de consumerism, a mai susţinut Papa, adăugând că "femeile trebuie respectate şi onorate" şi că "a lor este cea mai nobilă carne din lume". "Şi în zilele noastre, maternitatea este degradată pentru că singura creştere de care suntem interesaţi este cea economică", a punctat Suvernaul Pontif.

Numeroase mame sunt nevoite să fugă în pribegie pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor şi ajung în locuri unde sunt considerate de prisos "de către oameni cu stomacurile pline de mâncare şi inimile golite de dragoste", a mai susţinut el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
papa francisc
Francisc, ultimul papă înainte de Apocalipsă? Strania profeţie din secolul al XII-lea a...
Trupul neînsufleţit al Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru până la funeralii/ Profimedia
Trupul neînsufleţit al Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru până la funeralii...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Te-ar putea interesa și
Ilie Bolojan
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile papei Francisc
Cardinalul Kevin Farrell
Cine este Kevin Farrell, cardinalul care a devenit șeful interimar al Vaticanului după moartea...
papa francisc (9)
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Francisc, un papă căruia îi plăcea să folosească...
messi (9)
Lionel Messi, omagiu unui „Papă diferit”: „Mulţumesc că ai făcut lumea mai bună. Ne vei lipsi”
Partenerii noștri
Digi24 Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de ani
Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de...
DigiSport Prima reacție a lui Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventus! Jucătorul care l-a convins: ”MVP”
Prima reacție a lui Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventus...
PeRoz Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a...
Film Now Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Trooping the Colour 2023
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani...
vladimir putin
Putin declară că Rusia nu dispune de anumite arme, în ciuda creşterii producţiei militare. Cum...
Mourning period and funeral arrangements for Pope Francis, Vatican City, Rome, Italy - 23 Apr 2025
Doi cardinali îşi anulează participarea la conclav. Cine va fi următorul papă? Câteva indicii...
London,,Uk,-,August,27,2024:,Oasis,Band,Cds.,Oasis
Fanii Oasis au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate...