Acum la Digi FM NATASHA BEDINGFIELD - These words

Patriarhia Română îndeamnă pe toți preoții și credincioșii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra

patriarhul-daniel
Foto: basilica.ro

Patriarhia Română a trimis un comunicat prin care își exprimă sincera compasiune și solidaritate față de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceșanu și cere preoților să o pomenească în rugăciuni.

„În așteptarea rezultatului cert al anchetei autorităților care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toți preoții și credincioșii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, pe părinții și rudele îndurerate ale acesteia. Ne exprimăm speranța că acest caz va fi elucidat în cel mai scurt timp posibil de către autorități, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare. Totodată, ne îngrijorează numărul crescând al femeilor care devin victime ale violenţei şi ale traficului de persoane, fapt care degradează demnitatea umană şi pacea socială”, se arată în comunicatul transmis de Patriarhia Română.

„În acest sens, pe lângă rugăciune, trebuie intensificate acţiunea de solidaritate cu familiile afectate şi promovarea unui comportament responsabil în societate”, mai anunță sursa citată.

Moartea Alexandrei Măceșanu, adolescenta în vârstă de 15 ani, ucisă de un mecanic auto din Caracal, a agitat toată România. Ea a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă şi va fi oferită tuturor delegaţiilor...
Ioan Crişan
Fiica afaceristului Ioan Crişan, ucis în explozia maşinii, şi doi complici, trimişi în...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Bărbatul acuzat că a omorât-o pe dentista din Brăila a fost trimis în judecată. Acuzaţiile...
Nicholas Prosper/ Profimedia
Un adolescent din Marea Britanie a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis cu...
Te-ar putea interesa și
Pistol pe masă
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis...
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie
ÎPS Teodosie, cercetat de Sfântul Sinod după ce s-a implicat, cu declarații, în campania...
Facade,Of,The,Patriarchal,Cathedral,In,Bucharest,,Romania,-,Europe
Patriarhia: BOR apără valorile credinţei creştine şi ale democraţiei europene, spre binele...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Tânăr înjunghiat mortal în faţa unui magazin dintr-o comună din Maramureş. Suspect de...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Carlo Ancelotti a făcut anunțul: "Am vorbit cu jucătorii şi cu clubul, suntem cu toţii de acord!"
Carlo Ancelotti a făcut anunțul: "Am vorbit cu jucătorii şi cu clubul...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal