Este pericol de explozie pe DN 1A - Centura de Est a Ploieştiului, unde a avut loc luni un accident rutier în care a fost implicată o cisternă încărcată cu 32 de tone de kerosen. Populaţia a fost alertată prin sistemul RO-ALERT.
Potrivit mesajului, accidentul s-a petrecut între localităţile Berceni şi Corlăteşti, iar populaţia este informată asupra pericolului de explozie, fiind îndrumată să evite zona şi să elibereze căile rutiere pentru a facilita accesul echipajelor de intervenţie, relatează Agerpres.
Pompierii acţionează cu spumă pentru a evita aprinderea produsului, la acest moment nefiind luată în calcul ipoteza transvazării acestuia.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, capul tractor al cisternei este răsturnat peste o maşină, în autoturism fiind o persoană încarcerată care, din primele date, este decedată.
La faţa locului au fost mobilizate doua echipaje de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim ajutor.
Cisterna prezintă fisuri, iar traficul este blocat, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!