Pompierii prahoveni au participat, sâmbătă, la o acţiune de salvare a unui ied care cu o seară în urmă a căzut într-o canalizare dezafectată. Salvatorii au săpat cinci gropi pentru a ajunge la animal. La finalul unei acţiuni care a durat patru ore, iedul a fost găsit în viaţă.
Echipajele de salvatori s-au mobilizat după ce, sâmbătă dimineaţă, un localnic din oraşul Vălenii de Munte s-a prezentat la sediul detaşamentului din acelaşi oraş şi i-a rugat pe pompierii aflaţi în tura de serviciu sa îl ajute deoarece unul din animalele sale, un ied, a căzut cu o seară în urmă într-o canalizare dezafectată. Deşi a încercat sa îl ajute sa iasă, proprietarul animalului nu a reuşit, relatează News.ro.
„Au urmat patru ore de efort susţinut al pompierilor, alături de cei veniţi în sprijin, pentru salvarea animalului, care era extrem de înspăimântat, riscând ca în scurt timp să ajungă la epuizare. Au fost săpate peste 5 gropi pentru a putea ajunge la ied, pe o suprafaţă de aproximativ 50de metri. În cele din urmă, eforturile au avut rezultat şi au reuşit să îl extragă”, transmit oficialii ISU Prahova
Potrivit acestora, animalul a fost predat proprietarului, este sănătos şi s-a întors la turma din care făcea parte.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!