Energia din surse regenerabile a fost anul trecut principala sursă de producţie de electricitate în Europa, depășind combustibilii fosili. Este pentru prima dată în istorie când se întâmplă acest lucru, relatează Bloomberg, citată de Agerpres.
2020 a fost anul în care restricţiile impuse în contextul pandemiei au afectat cererea de energie pe continent, însă cea mai importantă scădere s-a înregistrat în cazul energiei produse din combustibili fosili, care este mai scumpă. Acest lucru a ajutat sursele regenerabile să ocupe cea mai mare pondere în producţia de electricitate a Uniunii Europene, o parte care va continua să crească pe măsură ce blocul comunitar se îndreaptă spre atingerea obiectivelor de mediu.
Însă cel mai probabil creşterea va fi abruptă. Europa trebuie să dubleze ponderea electricităţii produse din surse regenerabile până la finele deceniului pentru a-şi putea atinge ţinta vizând reducerea emisiilor cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.
Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de organizaţiile Ember şi Agora Energiewende, sursele regenerabile au produs 38% din electricitatea din UE în 2020, în creştere faţă de 34% în 2019. Această creştere a fost suficientă pentru a devansa, pentru prima dată, electricitatea produsă din combustibili fosili, care anul trecut a căzut la 37%.
„La începutul unui deceniu de acţiune globală pentru climă, este interesant că Europa a ajuns la acest punct de cotitură cu privire la energia verde. Creşterea rapidă a energiei eoliene şi fotovoltaice a forţat cărbunele să intre pe o pantă descendentă şi acesta este doar începutul”, a spus analistul Ember şi principalul autor al raportului, Dave Jones.
Datele arată că producţia de electricitate realizată de centralele eoliene şi fotovoltaice a crescut cu aproape 10% comparativ cu 2019. În schimb, producţia de electricitate pe bază de cărbune a scăzut cu 20%, fiind la aproape jumătate faţă de nivelul la care era în urmă cu cinci ani. Producţia de electricitate pe bază de gaze naturale a scăzut şi ea, cu 4%, dar este în continuare cu aproximativ 12% peste media din ultimii 10 ani.
Tranziţia de la cărbune a redus „intensitatea carbonului”, cantitatea de gaze cu efect de seră în sectorul energetic din Europa, cu 29% în ultimii cinci ani. Acest proces ar putea să se accelereze pe măsură ce UE îşi va extinde eforturile de decarbonizare şi înlocuieşte gazele cu energia regenerabilă.
Intensitatea carbonului ar fi putut fi chiar mai mică dacă nu ar fi avut loc un declin al sectorului energiei nucleare din blocul comunitar. Producţia de electricitate a centralelor nucleare a scăzut cu 10% în 2020, cel mai mare declin din ultimii 30 de ani. Mai multe centrale nucleare din Franţa şi Belgia au suferit întreruperi în 2020 şi o serie de centrale nucleare au fost închise în Germania şi Suedia. Producţia de electricitate realizată în centralele nucleare va continua să scadă pe măsură ce unele ţări vor închide centralele mai vechi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!