Împăratul Naruhito al Japoniei își va proclama oficial, mâine, ascensiunea la tronul Crizantemei. La ceremonia de întronare, marcată de o serie de ritualuri, vor fi prezenți mii de oaspeți din 200 de țări, inclusiv șefi de stat, printre care și Klaus Iohannis.
În vârstă de 59 de ani, Naruhito devine al 126-lea împărat al Japoniei. Tatăl său, Akihito, a devenit primul monarh japonez care a abdicat în ultimii 200 de ani.
Perioada domniei împăratului Naruhito a fost intitulată Era Reiwa („de aleasă armonie”) și vine după cea a tatălui său, Era Heisei („obținerea păcii”).
Ceremonia debutează cu ritualul privat în care Naruhito „își va proclama” ascensiunea în fața strămoșilor. Apoi, alături de soția sa, împărăteasa Masako, va participa la evenimentul principal, organizat în cea mai frumoasă sală a Palatului imperial - Camera pinilor.
Ceremonia se încheie după ce premierul japonez Shinzo Abe va rosti de trei ori cuvântul „banzai” („Trăiască împăratul!”).
În cadrul festivităților, sute de mii de persoane condamnate pentru delicte minore vor fi grațiate.
Evenimentul este umbrit de consecințele taifunului Hagibis, care a provocat pagube uriașe în Japonia și a ucis aproape 80 de oameni. Din acest motiv, Guvernul a amânat o parte-cheie din ceremonie - procesiunea cu mașinile prin centrul orașului Tokyo.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!