Acum la Digi FM Lucian Mindruta KAROL G - Si Antes Te Hubiera Conocido

Președintele nu ar dori să o numească pe Adina Florea la șefia DNA

iohannis.tn3vsdx50w

Klaus Iohannis a sugerat joi că nu o va numi pe Adina Florea în fruntea Direcției Naționale Anticorupție.

Președintele României a declarat că la conducerea instituției este nevoie de o persoană independentă, hotărâtă să își asume lupta anticorupție.

România nu poate să facă pași înapoi în lupta anticorupție, este inadmisibil și nu voi accepta niciodată așa ceva. Ne dorim, îmi doresc o luptă anticorupție serioasă. Pentru asta, DNA are nevoie, în frunte, de o persoană independentă, o persoană hotărâtă să își asume această luptă dificilă, grea, dar o luptă dreaptă, a spus șeful statului la Bruxelles.

El a vorbit și despre avizul negativ dat de Consiliul Suprem al Magistraturii în privința propunerii făcute de ministrul Justiției.

Avem un aviz care conține câteva lucruri care trebuie să ne dea foarte mult de gândit. Chestiunea mă preocupă și voi face declarații pe această chestiune când ne întoarcem în țară. Până atunci, am solicitat departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri, după care putem să vorbim mai mult. Nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas înapoi în lupta anticorupție din România, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Reticența față de numirea Adinei Florea la șefia DNA a fost exprimată și de Comisia Europeană, care a criticat dur miercuri propunerea ministrului Tudorel Toader și a avertizat că ignorarea constantă a avizelor CSM este un semn de dezechilibru în sistem.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Doi primari din judeţul Botoşani, reţinuţi de DNA pentru luare de mită. Un fost primar, un...
Soós Zoltán/ Foto: Facebook
Primarul din Târgu Mureş, suspendat 60 de zile de DNA: „Am încercat să clarific prezenţa...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „De la prea mult sos picant, am dat şi răspunsuri neinspirate. Bineînţeles că nu...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan l-ar lua consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis: „Are proaspete toate legăturile...
Te-ar putea interesa și
Klaus Iohannis
Au fost desecretizate costurile pentru zborurile preşedintelui Klaus Iohannis. Cât a costat...
Donald Trump Meets With Mark Rutte - Washington, United States - 13 Mar 2025
Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al...
Tudorel Toader
Tudorel Toader: BEC nu şi-a depăşit competenţele în decizia privind respingerea candidaturii...
sediul dna bucuresti
Percheziţii DNA la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei. Este vizat generalul Cătălin...
Partenerii noștri
Digi24 Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de ani
Reacția CSM după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de...
DigiSport Dani Coman a anunțat ce urmează să se întâmple la Hermannstadt - Rapid: ”Sunt convins”
Dani Coman a anunțat ce urmează să se întâmple la Hermannstadt - Rapid...
PeRoz Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a...
Film Now Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Trooping the Colour 2023
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani...
vladimir putin
Putin declară că Rusia nu dispune de anumite arme, în ciuda creşterii producţiei militare. Cum...
Mourning period and funeral arrangements for Pope Francis, Vatican City, Rome, Italy - 23 Apr 2025
Doi cardinali îşi anulează participarea la conclav. Cine va fi următorul papă? Câteva indicii...
London,,Uk,-,August,27,2024:,Oasis,Band,Cds.,Oasis
Fanii Oasis au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate...