Acum la Digi FM ALEXANDRA STAN - Mr. Saxobeat

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor: „Alexandra ar putea fi în viață”

Dumitru Coarnă

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru bugetul.ro că „Alexandra, tânăra din Caracal, rapită și sechestrată, ar putea fi în viață”. El spune că polițiștii l-au reținut pe presupusul criminal al copilelor Alexandra Mâceșanu și Luiza Melencu, pornind de la cartea de vizită indicată de Alexandra și de faptul că ea a afirmat, la telefon, că a fost violată, sechestrată și legată.

„N-avem niciun cadavru. Noroc că avem legătură cu locuința aia, cartea de vizită de pe care fata ne-a indicat adresa. Am găsit-o la fața locului și l-am legat pe ăsta de faptă. N-avem urme de sânge, nu avem cadavru, sunt niște oseminte ridicate, care sunt în expertiză. Există posibilitatea să fie de natură umană, există posibilitatea să nu fie.

Au fost niște pungi de carne, care au fost expertizate și sunt de natură animală, există urme de sânge ridicate, care sunt de natură animală. Deci, nimic uman. Există acolo un cercel și un inel care zice-se că părinții l-ar fi recunoscut ca fiind al fetei și avem discuțiile fetei la telefon, acolo am putut să facem dosar penal pentru sechestrare de persoane, privare de libertate, viol și ce-a mai fost acolo, pentru că fata a spus că a legat-o, a sechestrat-o, a violat-o. Deocamdată, nu avem niciun indiciu de omor, în sensul legii vorbind. (…) Există posibilitatea ca, Doamne ajută!, fata să fie în viață, să fie transportată, ulterior, după ce a fost prinsă apelând 112. E un timp mort. Noi am ajuns 2 noaptea acolo, am identificat mașina lui undeva, târziu, la 11 și ceva-12 și există posibilitatea ca el să o fi transportat-o undeva, fie vie, fie moartă. Eu mă rog la Dumnezeu să fie vie.”, a declarat Coarnă.

Totodată, Dumitru Coarnă ia în calcul paftul că ar putea fi vorba de o rețea de proxeneți în acest caz.

„Da, este posibil. Eu suspectez că a avut și complici. O să vedem ancheta. Nu a recunoscut nimic până acum. L-am legat de faptă, v-am explicat cu aceea carte de vizită, de unde fata a indicat o adresă. Era cartea de vizită a unui topograf. Am găsit cercelul și inelușul, nu sânge uman, nu nimic. Oasele care au fost ridicate, din ce știu eu, erau vechi. Dacă a existat un omor, există posibilitatea să fie mai vechi. Nu cred că ar putea fi recent. Nu cred că ar putea fi Alexandra. Cei de acolo mi-au zis că sunt vechi. Nu cred. E clar că au mutat-o de acolo, ori moartă, ori vie. Au fost niște picături de sânge, dar de natură animală.

Orice s-a întâmplat a fost imediat după ultimul apel la 112. Din perioada asta și până seara, s-a întâmplat ceva”, a mai precizat Coarnă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Ioan Crişan
Fiica afaceristului Ioan Crişan, ucis în explozia maşinii, şi doi complici, trimişi în...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Bărbatul acuzat că a omorât-o pe dentista din Brăila a fost trimis în judecată. Acuzaţiile...
Nicholas Prosper/ Profimedia
Un adolescent din Marea Britanie a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis cu...
Pistol pe masă
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis...
Te-ar putea interesa și
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Tânăr înjunghiat mortal în faţa unui magazin dintr-o comună din Maramureş. Suspect de...
Ryan James Wedding
Un fost sportiv olimpic, acuzat de trafic de droguri și crime: "El a ales asta"
Virginia McCullough
Închisoare pe viață pentru o femeie care și-a ucis părinții și a trăit 4 ani cu cadavrele lor...
Un bărbat din Italia a mărturisit în direct la TV că și-a ucis mama/ Foto: Captură video
Un bărbat din Italia a mărturisit în direct la TV că și-a ucis mama: „N-o mai suportam”
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Răspunsul lui Angelescu la întrebarea dacă Rapid știa despre adicția lui Boupendza
Răspunsul lui Angelescu la întrebarea dacă Rapid știa despre adicția lui...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal