Primăria Capitalei a semnat un contract cu Compania Eco Igienizare, pentru a demara „o amplă acţiune de combatere a ţânţarilor din București”. Reprezentanţii primăriei transmit, prin intermediul unui comunicat de presă remis vineri seară MEDIAFAX, că până în acest moment, Centrul de Protecţie a Plantelor a desfăşurat în Bucureşti cinci tratamente de prevenire şi combatere boli şi dăunători la plante, cu menţiunea că insecticidele folosite acţionează şi asupra ţânţarilor şi căpușelor.
„Mai mult decât atât, în funcţie de condiţiile meteo, de săptămâna viitoare, Compania Municipală Eco Igienizare va demara o amplă acţiune de combatere a ţânţarilor pe teritoriul municipiului Bucureşti, în această noapte efectuându-se deja tratamente pregătitoare în parcuri din Capitală. Prin acţiunea din această noapte, compania municipală realizează testarea utilajelor achiziţionate, care trebuie calibrate şi optimizate înainte de demararea campaniei", potrivit sursei citate.
„Contractul nu a fost semnat până acum pentru că au trebuit parcurse toate etapele legale cu privire la întocmirea documentaţiilor necesare obţinerii autorizaţiilor, dar şi cu privire la achiziţia de echipamente şi substanţe pentru prestarea în condiţii optime a serviciului de dezinsecţie. În ceea ce priveşte contractul pe care Primăria Capitalei l-a avut cu firma Coral Impex facem precizarea că acel contract NU a fost reziliat, a fost finalizat la termen (februarie 2019) şi nu a mai fost prelungit întrucât nu mai erau întrunite prevederile legale în acest sens - în luna ianuarie se semnase deja delegarea serviciului", transmite Primăria Capitalei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!