Românii sunt europenii cu cel mai mic interes pentru lectură. Peste 90% dintre ei nu cumpără nici măcar o carte pe an. Au și explicații: ori nu au timp să citească, ori nu au suficienți bani să susțină un hobby pe care îl consideră costisitor.
Doar că lectura nu ar trebui să fie doar un hobby. Cititul înseamnă cultură generală solidă, orizonturi lărgite, dezvoltarea imaginației și a perspectivelor asupra vieții. Cu alte cuvinte, cartea te face om. Și e posibil ca într-o lume în care vedem reclame la orice, mai puțin la cărți, oamenii să înțeleagă că nu e „cool” să citești. Dar lectura a fost și va fi la modă mereu.
Digi24 te invită să redescoperi cât de bine îți poate face „O carte pe zi”. Așa că, în locul telefonului mobil și al altor gadgeturi, pune pe noptieră o carte din care să citești cel puțin 20 de pagini pe seară. Efectele benefice sunt garantate. Nu știi ce să citești, care sunt cele mai bune cărți, cele mai noi apariții, cei mai vânduți autori? Afli de luni până vineri, la Digi24. ,,O carte pe zi” te așteaptă în cadrul jurnalelor de știri de la orele 8:00 și 11:00 cu tot ce trebuie să știi pentru o lectură de calitate.
Digi24, în colaborare cu Editura Litera, vă propune în perioada următoare titluri precum „Pământul făgăduinței” - Barack Obama, „Nu sunt eu” - Maia Morgenstern și „Homo Sapiens. O istorie plină de speranță” - Rutger Bregman.
Digi24 difuzează din 1 februarie, de luni până vineri, în jurnalele orelor 8:00 și 11:00, pastila TV „O carte pe zi”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!