Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat luni, prin decret, acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, transmite EFE.
Decretul prezidenţial include un regulament privind solicitarea şi acordarea de documente de identitate ruse persoanelor care renunţă la cetăţenia ucraineană, potrivit Agerpres.
Prevederea include minorii cu vârste sub 14 ani, care pot deveni automat cetăţeni ruşi, potrivit agenţiei oficiale ruse TASS.
Paşaportul nu va fi acordat sub nicio formă în cazul în care un rezident al uneia dintre cele patru regiuni ucrainene anexate refuză să jure loialitate statului rus.
Solicitanţii trebuie să ridice personal paşaportul la nu mai târziu de 10 zile de la depunerea actelor necesare, potrivit decretului.
La sfârşitul lui septembrie, Putin a semnat anexarea celor patru regiuni ucrainene în timpul unei ceremonii la Kremlin, după o serie de simulacre de referendumuri de integrare în Federaţia Rusă ale căror rezultate nu au fost recunoscute nici de Kiev, nici de comunitatea internaţională.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!