Acum la Digi FM DIANA KING - Shy guy

Rafila, întrebat dacă Ministerul Sănătăţii are în vedere un proiect naţional pentru tratarea pacienţilor post-COVID: „Este una dintre priorităţi”

rafila1
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a declarat, vineri la Bacău, că una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii este un proiect naţional pentru tratarea pacienţilor post-COVID, iar în curând va exista o strategie naţională în domeniul bolilor cerebrovasculare. „Acolo avem două zone – zona de neurologie, zona de pneumologie, iar recuperarea pacienţilor după infecţia COVID este un proces de durată”, a mai precizat ministrul PSD.

„Nu ştiu la ce vă referiţi legat de procesele care au apărut şi nu ştiu dacă vă referiţi neapărat la procesele din România. Recuperarea pacienţilor post COVID este una dintre priorităţi, iar dezvoltarea şi veţi vedea că în curând vom avea o strategie naţională în domeniul bolilor cerebrovasculare. Acolo avem două zone – zona de neurologie, zona de pneumologie, iar recuperarea pacienţilor după infecţia COVID este un proces de durată”, a explicat Alexandru Rafila, întrebat într-o conferinţă de presă susţinută, vineri la Bacău, dacă Ministerul Sănătăţii are vreun proiect naţional privind tratamentul persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2, în contextul în care au apărut foarte multe procese legate de acest aspect, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că există discuţii avansate între comisiile de specialitate ale ministerului şi societăţile profesionale pentru a pune în aplicare astfel de proiecte.

Avem discuţii destul de avansate cu societăţile profesionale şi cu comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii încât să putem să punem în aplicare astfel de proiecte. Noi avem o reţea de pneumoftiziologie extinsă la nivel naţional şi pe măsură ce tuberculoza devine o patologie care încet-încet ajunge sub control, acele facilităţi şi personalul care există acolo, ne gândim foarte serios nu să îl reconvertim, ci să dezvoltăm în astfel de zone posibilitatea de recuperare în domeniul bolilor respiratorii şi, de asemenea, în partea de neurologie, de neuro reabilitare. Este o consecinţă a pandemiei şi, în mod evident, reprezintă una dintre priorităţile noastre”, a completat Rafila.

Ministrul Rafila a participat, vineri, la semnarea contractului „Finalizare proiectare şi execuţie Pavilion Municipal Bacău şi integrarea în ansamblul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău” şi a contractului privind construirea secţiei la Spitalul nr. 2 Vaslui

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
John Newman performing at Free Radio Hits Live in Birmingham
John Newman, mesaj pentru fanii din România: „Sunt încântat să-ți...
Delia, despre apariția Biancăi Censori și a lui Kanye West
Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye...
Citymagia 2025
Digi FM și Pro FM deschid sezonul festivalurilor WOW cu: Citymagia!
Pe aceeași temă
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul Sănătăţii, despre boala X: „Nu putem discuta de o alertă de sănătate, nu e niciun...
Bucharest, Romania. 4th Sep, 2024: Alexandru Rafila, the Romanian Minister of Health, speaks during the press briefing after the government meeting at the Victoria Palace, the Romanian Government headquarters. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Rafila: Ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon sau în alte spitale ţine foarte mult de...
elena lasconi
Elena Lasconi, apel către premierul Ciolacu: „Demiteţi-l pe Rafila, ministrul mincinos de la...
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul Alexandru Rafila vrea audit internațional la Spitalul Pantelimon: „Nu este vorba de...
Te-ar putea interesa și
Bucharest, Romania - July 04, 2022: Alexandru Rafila, Romanian Health Minister, holds a press conference.
Alexandru Rafila spune că activitatea secțiilor ATI din 18 spitale din țară sunt înregistrate...
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Rafila, după scandalul de la Spitalul Pantelimon: „Nu am de ce să demisionez. Nu cred în...
Bucharest, Romania. 11th Apr, 2024: Alexandru Rafila, Minister of Health, speks during the government meeting at the Victoria Palace, the Romanian Government headquarters. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Ministrul Sănătăţii solicită demisia conducerii Spitalului „Sfântul Pantelimon”
Alexandru Rafila
Canicula a făcut o primă victima în România. Anunțul făcut de ministrul Sănătății
Partenerii noștri
Digi24 Kim și-a retras soldații trimiși să-l ajute pe Putin în regiunea rusă Kursk. Anunțul făcut de serviciile secrete de la Seul
Kim și-a retras soldații trimiși să-l ajute pe Putin în regiunea rusă...
DigiSport Atletico Madrid - Getafe 5-0. Calificare fără emoții în semifinalele Cupei Spaniei pentru elevii lui Diego Simeone
Atletico Madrid - Getafe 5-0. Calificare fără emoții în semifinalele Cupei...
PeRoz Video viral de la cea mai scumpă nuntă de nomazi din UK. Petrecerea a avut loc la un hotel unde închirierea unei camere costă 10.000 £
Video viral de la cea mai scumpă nuntă de nomazi din UK. Petrecerea a avut...
Film Now Justin Baldoni, devastat de procesul cu Blake Lively: „Suntem zdrobiți financiar și emoțional”. Ar fi pierdut sute de milioane $
Justin Baldoni, devastat de procesul cu Blake Lively: „Suntem zdrobiți...
Digi World Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de îngrijorare
Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins...
Stirile Kanal D Veste bună în ancheta privind tezaurul dacic furat în Olanda! Informație de ultim moment, venită chiar din partea polițiștilor olandezi
Veste bună în ancheta privind tezaurul dacic furat în Olanda! Informație...
ProFM Ce ordine i-a dat Kanye West soției sale la gala Grammy. Un expert în cititul pe buze a dezvăluit tot: "Acum faci spectacol"
Ce ordine i-a dat Kanye West soției sale la gala Grammy. Un expert în...
Digi Life Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au plonjat în ocean, în Australia
Sute de persoane deghizate în Marilyn Monroe, toate îmbrăcate identic, au...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
Sediul DIICOT
Stenograme dosar Nordis: Unde dracu s-au dus atâția bani? / În șifonierul Laurei, în...
Simona Halep / Profimedia Images
Simona Halep se retrage: Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar acum este un ”La Revedere”...
2025 Grammy Awards - Arrivals
(VIDEO) Tânăr filmat agățat de vagonul unui metrou aflat în mers. Poliția Capitalei: ”Viața...
nicusor dan candidat presedintie
Nicușor Dan, decis să nu se retragă din cursa prezidențială: "O să am discuții cu multă lume"