Un fost consilier de top al regelui Iordaniei și un membru al familiei regale au fost condamnați la 15 ani de închisoare, în cazul presupusului complot pentru îndepărtarea de pe tron a lui Abdullah al II-lea. Inițial, în acest caz a fost vizat fostul prinț moștenitor Hamzah bin al-Hussein, fratele monarhului, relatează CNN.
Bassem Awadallah, care are dublă cetățenie iordaniană și americană și a fost șef al curții regale a Iordaniei, și Sharif Hassan bin Zaid, un văr îndepărtat al regelui, au fost găsiți vinovați de incitare împotriva statului și incitare la revoltă. De asemenea, Sharif Hassan a fost găsit vinovat de acuzații legate de droguri.
Awadallah, fost ministru de finanțe, este, de asemenea, asistent al prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman. După reținerea sa în aprilie, Arabia Saudită a trimis la Amman o delegație condusă de ministrul de externe Faisal bin Farhan. Atât guvernul saudit, cât și cel iordanian, aliați regionali, au negat faptul că întâlnirea ar avea legătură cu Awadallah.
Peste 10 oameni au fost vizați de represiunea a ceea ce autoritățile iordaniene au numit o încercare de „destabilizare” a regatului. Oficialii au spus inițial că prințul Hamzah ar fi condus complotul și că a conspirat cu entități străine în acest sens.
Hamzah, care a emis public o critică aspră a conducerii țării în aprilie, a negat că ar fi făcut parte dintr-un complot străin.
După ce familia regală a mediat disputa, Hamzah a jurat credință regelui și a fost cruțat de urmărire penală. El nu a mai avut nicio o apariție publică din aprilie, iar mărturia sa a fost considerată inadmisibilă de către instanță, în ciuda pledoariilor repetate ale apărării. Avocații săi au vrut să cheme peste 20 de martori, inclusiv alți doi prinți, dar solicitările au fost respinse.
Procesul, desfășurat cu ușile închise, a fost criticat pentru lipsa sa de transparență. Oficialii iordanieni au susținut că publicul nu poate avea acces din motive de securitate națională.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!