Aproximativ 73% dintre alegătorii ruși s-au pronunțat în favoarea reformelor constituționale care i-ar putea permite președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să mai rămână mult timp la cârma Federației. Așa arată datele preliminare ale referendumului național, anunțate cu câteva ore înainte de închiderea secțiilor de votare în Moscova.
Prezența la urne la scrutinul care a durat o săptămână a depășit 57%, potrivit agenției TASS.
Modificările constituționale îi vor permite actualului lider de stat să obțină noi mandate după expirarea celui actual, în 2024. Astfel, Vladimir Putin ar putea conduce Rusia până în anul 2036.
Potrivit modificărilor, Constituția Rusiei va avea prioritate juridică față de legislația internațională. Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului, va aproba numirea în funcție a prim-ministrului, spre deosebire de situația actuală, în care era necesară doar acceptarea nominalizării propuse de președinte. Căsătoriile vor fi permise doar între un bărbat și o femeie, iar pensiile vor fi indexate constant, potrivit noilor prevederi constituționale. Limba rusă va fi menționată clar ca limbă națională.
Potrivit CNN, mai mulți activiști ai opoziției s-au adunat deja să protesteze în centrul Moscovei.
Foto: dpa.com.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!