Regele Charles al III-lea a declarat miercuri că, de când a fost diagnosticat cu cancer, a primit "atât de multe mesaje şi felicitări minunate", încât, de cele mai multe ori, l-au făcut să plângă, relatează SkyNews şi BBC.
Monarhul în vârstă de 75 de ani, care a stat la Sandringham după prima şedinţă de tratament, a avut miercuri audienţa săptămânală, faţă în faţă, cu premierul Rishi Sunak la Palatul Buckingham. A fost prima întâlnire faţă în faţă cu premierul de când Palatul Buckingham a anunţat că monarhul suferă de "o formă de cancer".
Regele Charles a fost fotografiat primindu-l pe Rishi Sunak, fiind pentru prima dată când este văzut înapoi la locul de muncă de când şi-a dezvăluit diagnosticul de cancer. Fotografiile îl înfăţişează dând mâna cu Rishi Sunak în timp ce acesta sosise pentru audienţa de la Palatul Buckingham miercuri după-amiază, potrivit News.ro.
"Mă bucur să vă văd că arătaţi atât de bine", i-a spus Sunak regelui.
"Totul este făcut cu oglinzi", a glumit în replică regele, care a spus că mesajele şi felicitările care i-au fost trimise "l-au redus la lacrimi".
O cameră de filmat a înregistrat momentul în care Rishi Sunak a sosit în sala de audienţe a palatului şi, în timp ce se aşezau, regele a vorbit despre admiraţia sa pentru organizaţiile caritabile de luptă împotriva cancerului. Dar restul întâlnirii lor a avut loc în privat, ca de obicei.
La începutul după-amiezii, regele a participat la reuniunea lunară a Consiliului Privat, un organism de consilieri ai monarhului, alcătuit în principal din politicieni de rang înalt din Camera Comunelor şi Camera Lorzilor.
Regele a stat la Sandringham, în Norfolk, după ce în urmă cu două săptămâni a făcut prima şedinţă de tratament împotriva cancerului la Londra. Duminica trecută, regele a fost văzut zâmbind şi salutând curioşii înainte de a participa la o slujbă la biserică.
Palatul Buckingham a anunţat la începutul acestei luni că regele a fost diagnosticat cu o formă de cancer în timp ce era supus unei proceduri pentru o prostată mărită. Palatul nu a făcut publice detalii despre tipul de cancer sau despre tipul de tratament.
Într-o declaraţie făcută după anunţ, regele a transmis "mulţumiri din inimă" pentru mesajele de susţinere şi urările de bine primite.
La începutul acestei luni, la un eveniment la Catedrala din Salisbury, şi regina a vorbit pentru prima dată despre diagnosticul soţului ei. Ea i-a spus lui Ben Abbott, un paramedic de terapie intensivă: "Se simte extrem de bine în aceste circumstanţe. Este foarte emoţionat de toate scrisorile şi mesajele pe care publicul le-a trimis de peste tot. Asta este foarte încurajator".
Anunţul că regele are cancer a fost urmat de o întoarcere rară în Marea Britanie a fiului cel mic, Prinţul Harry, care a zburat din SUA şi şi-a vizitat tatăl.
Între timp, şi Prinţul William, fiul cel mare, care l-a asistat pe rege în îndeplinirea îndatoririlor regale, a vorbit pentru prima dată de la diagnosticarea tatălui său cu cancer la începutul acestei luni "Apreciem foarte mult mesajele amabile ale tuturor, vă mulţumim", a spus el, la sosirea la o gală pentru London Air Ambulance Service în centrul Londrei, la 8 februarie.
Tratamentul regelui pentru cancer a început ca pacient în ambulatoriu.
Palatul Buckingham a declarat că regele şi-a amânat toate îndatoririle cu caracter public în urma diagnosticului de cancer, dar că intenţionează să continue să lucreze cu documente de stat. Palatul a mai spus că regele va avea audienţa săptămânală cu prim-ministrul la telefon, timp de două săptămâni. Marţi, a fost prima dată când s-au văzut faţă în faţă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!