Rege Charles al III-lea, zâmbitor, a fost văzut ducându-se la biserica din Sandringham pentru a asista la slujba de duminică, pentru prima dată de când a fost anunţat diagnosticul său de cancer, relatează SkyNews.
Monarhul în vârstă de 75 de ani a fost văzut sosind la slujbă duminică dimineaţa - la o zi după ce le mulţumise susţinătorilor pentru mesajele lor de însănătoşire grabnică. Regele a salutat pentru scurt timp în timp ce se îndrepta spre biserica St Mary Magdalene ţinând în mână o umbrelă şi fiind însoţit de Regina Camilla. El a fost apoi întâmpinat de reverendul Paul Williams înainte de a intra înăuntru, relatează News.ro.
Regele se recuperează la proprietatea sa din Sandringham, Norfolk, după anunţul public privind boala sa şi după ce la începutul săptămânii trecute a fost supus unui prim tratament anticancer.
Medicii l-au sfătuit pe rege să îşi amâne îndatoririle publice pe durata tratamentului.
Miercuri, regele şi-a ţinut audienţa săptămânală cu prim-ministrul Rishi Sunak prin telefon, şi nu în persoană, deşi nu este clar dacă aceasta a fost o situaţie unică sau va continua.
Palatul Buckingham nu a dezvăluit mai multe detalii despre boala regelui, dar a precizat că nu este vorba de cancer de prostată.
Premierul Sunak a spus că boala regelui a fost "din fericire, depistată la timp".
Monarhul a fost văzut în public pentru prima dată de la anunţul privind cancerul marţi, când el şi regina au fost conduşi de la Clarence House la Palatul Buckingham, după o scurtă întâlnire cu ducele de Sussex, Harry, fiul cel mic al monarhului, care venise special din Statele Unite. Cuplul a fost apoi dus cu elicopterul la Sandringham, în timp ce Prinţul Harry a zburat înapoi spre casa sa din SUA.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!