În timp ce premierul României se laudă că „a scos țara din noroaie”, realitatea arată altceva. Pe lângă calitatea îndoielnică a lucrărilor din mediul rural, o investigație realizată de jurnalistul Alex Nedea, pentru Recorder.ro, scoate la iveală lucruri mult mai grave.
PNDL, cel mai mare program de modernizare a satului românesc din ultimii 30 de ani este, într-o bună măsură, un jaf generalizat: lucrări făcute de mântuială și cu prețuri supraevaluate de zeci de ori; telefoane venite direct din Guvern care condiționează acordarea finanțărilor în funcție de alegerea firmei cu care se face lucrarea; primari care se ascund sau se îmbolnăvesc instantaneu când presa le cere explicații pentru cheltuirea banilor; un preot de la o măruntă parohie de țară care, în timp ce era consilier în Ministerul Dezvoltării, controla o rețea de firme prin care încasa milioane de euro din PNDL; artificii procedurale prin care contractele sunt sparte în bucăți mai mici pentru a evita organizarea de licitații.
Potrivit sursei citate, cele 10 miliarde de euro alocate până acum către Programul Național de Dezvoltare Locală sunt, în primul rând, bani tăiați de la investițiile în mari proiecte de infrastructură.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
- Etichete:
- investitii , mediul rural , reportaj , fraudă , noroaie , pndl , recorder.ro