UPDATE:12:00: Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte, potrivit News.ro.
Meciul de la Koln a început cu belgienii în atac şi, în minutul 2, tabela s-a modificat. Lukaku i-a pasat lui Youri Tielemans, iar acesta a înscris cu un şut din afara careuului. Tricolorii au replicat în minutul 5, când Radu Drăguşin a trimis cu capul, la un corner, iar portarul Casteels a scos de sub bară.
Niţă a respins în corner un şut al lui Lukebakio, în minutul 18, pentru ca portarul nostru să respingă şi execuţia din 7 metri a lui Doku. Man a şutat la poartă în minutul 37, dar Casteels a reţinut. Tot Casteels a ieşit în minutul 39 în faţa lui Drăguş şi a prins balonul, iar la pauză belgienii au intrat cu avantaj de un gol. La reluare, Man şi Mihăilă au încercat poarta lui Casteels, în minutele 48 şi 49, dar fără succes. De Bruyne a trimis şi el pe lângă poartă în minutul 52, iar în minutul 56 şutul aceluiaşi De Bruyne a fost reţinut de Niţă. Răzvan Marin i-a pasat lui Raţiu, în careul belgian, dar Vertonghen i-a suflat mingea românului, în minutul 59. După numai cinci minute Lukaku a primit şi a scăpat singur înscriind cu un şut la colţul scurt, dar golul atacantului belgian a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Lukaku a ajuns la al treilea gol anulat în două meciuri disputate la Euro 2024, iar în minutul 66 tot el a şutat din careu, însă Niţă a respins. Man s-a aflat în faţa golului, în minutul 68, dar a ezitat şi Casteels a intervenit. Belgienii au înscris al doilea gol în minutul 80, prin De Bruyne, iar tricolorii au ratat prin Alibec, care a trimis spre poartă, dar Castagne a salvat. Niţă s-a mai remarcat odată, la şutul lui Lukaku din minutul 89 şi meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Belgia.
UPDATE 23:38: Belgienii au marcat golul doi, prin De Bruyne, în minutul 80.
UPDATE 22:20: Belgienii conduc cu 1-0. A înscris Tielemans, în minutul 2.
Partida a început la ora 22.00. În tribune se află zeci de mii de suporteri tricolori.
Echipele de start:
BELGIA: 1. Casteels – 3. Theate, 4. Faes, 5. Vertonghen, 7. De Bruyne-cpt., 8. Tielemans, 10. Lukaku, 14. Lukebakio, 21. Castagne, 22. Doku, 24. Onana. Selecţioner: Domenico Tedesco
Rezerve: 12. Kaminski, 13. Sels – 2. Debast, 9. Trossard, 11. Carrasco, 16. Vranckx, 17. De Ketelaere, 18. Mangala, 19. Bakayoko, 20. Openda, 23. Vermeeren, 25. De Cuyper
ROMÂNIA: 1. Niţă – 2. Raţiu, 3. Drăguşin, 6. M. Marin, 11. Bancu, 13. Mihăilă, 15. Burcă, 18. R. Marin, 19. Drăguş, 20. Man, 21. Stanciu-cpt. Selecţioner: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Puşcaş, 10. Hagi, 14. Olaru, 17. Fl. Coman, 22. Mogoş, 23. Sorescu, 24. Racoviţan, 25. Bîrligea, 26. Şut
Arbitru: Szymon Marciniak (Polonia). Asistenţi: Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik (Polonia). Al patrulea oficial: Donatas Rumšas (Lituania). Arbitru VAR: Tomasz Kwiatkowski (Polonia). Asistenţi VAR: Bartosz Frankowski (Polonia), Nejc Kajtazovic (Slovenia).
În prima etapă a grupelor, România a învins cu 3-0 Ucraina şi Belgia a pierdut cu 0-1 în faţa Slovaciei.
În etapa a doua, vineri, Ucraina a învins cu 2-1 Slovacia.
România este lider în clasament, cu 3 puncte. Ucraina este pe locul doi, iar Slovacia este pe trei, tot cu câte trei puncte. Belgia ocupă ultima poziţie, neavând puncte.
Știrea inițială:
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal.
“Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea e cu ochii pe ea! Venim să luptăm împreună şi să ducem România mai departe!”, se arată pe pagina de Facebook a echipei naţionale, pe care s-au postat şi câteva fotografii, potrivit News.ro.
Vestiarul este pregăitit să-i primească pe jucătorii lui Edward Iordănescu.
Meciul va începe la ora 22.00, iar România see va califica în optimile Euro 2024 dacă va câştiga sau dacă va obține un egal.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!