Vladimir Putin așteaptă anunțul rezultatului oficial al alegerilor prezidențiale din Statele Unite pentru a felicita câștigătorul, transmit AFP și Moscow Times. Victoria lui Joe Biden este contestată de președintele în exercițiu Donald Trump.
„Credem că este corect să așteptăm rezultatele oficiale ale alegerilor care au avut loc. Vreau să reamintesc că președintele Putin a spus în repetate rânduri că va respecta alegerea poporului american indiferent care este aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru alegerea sa din 2016 la puțin peste o oră după ce proiecțiile mass-mediei americane l-au dat învingător.
Peskov a menționat că „la momentul respectiv, nu a existat nicio dispută legală” a rezultatului.
Spre deosebire de majoritatea țărilor, China, Rusia, Mexic și Brazilia, nu l-au felicitat încă pe Biden pentru victoria sa la alegerile prezidențiale de marțea trecută.
Șefa comisiei electorale ruse, Ella Pamfilova, a declarat la rândul ei luni că votul poștal din Statele Unite a lăsat „spații uriașe” pentru posibile fraude electorale.
Potrivit acesteia, sistemul de vot prin corespondență din Statele Unite ar permite în special „voturi multiple, pierderea voturilor nedorite și creșterea votului acordat de morți”.
Alegerea lui Joe Biden riscă să escaladeze și mai mult tensiunile dintre Washington și Moscova, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama promitând o abordare mai fermă cu privire la Rusia, notează HotNews.
Peskov a declarat că Putin este „gata să lucreze cu orice președinte al Statelor Unite”, și că Rusia speră la „un dialog și să ajungem la o înțelegere privind modalitățile de normalizare a relațiilor bilaterale ", potrivit HotNews.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!