Ruşii care dau dovadă de „lipsă de respect” faţă de autorităţi online pot face 15 zile de închisoare, prevede o lege adoptată de Parlament. Nu este foarte clar ce înseamna lipsa de respect, însă, iar asta ar putea duce la abuzuri, comentează unii specialiști de la Moscova.
Rușii care nu sunt respectuoși pe internet, inclusiv cu șeful statului, Vladimir Putin pot ajunge după gratii, arată legea discutată în Parlamentul de la Moscova. De asemenea sunt prevăzute amenzi de până la 100.000 de ruble pentru cei care fac postări online „indecente” ce denotă o „lipsă de respect flagrantă faţă de societate, ţară, simbolurile oficiale ruse, Constituţie sau autorităţi”.
De exemplu, cei care scriu online „Putin este un nenorocit” sau fac glume pe seama Parlamentului riscă să fie vizaţi de această lege, potrivit directorului centrului care monitorizează abuzuri ale legislaţiei împotriva extremismului. Recidiviştii riscă amenzi de două ori mai mari sau închisoarea timp de 15 zile. Alţi observatori denunţă faptul că legea este atât de vag formulată, încât orice critică online a autorităţilor, inclusiv imitaţii satirice, ar putea fi etichetate drept „lipsă de respect”. Vladimir Putinn urmează să promulge legea, în săptămânile următoare, pentru că textul să intre în vigoare.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!