Cel puţin şapte persoane au murit luni într-o coliziune între un autobuz şi două camioane în provincia Agri, din estul Turciei, potrivit unui prim bilanţ anunţat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
"Şapte dintre concetăţenii noştri şi-au pierdut viaţa într-un autobuz care a luat foc după ce s-a răsturnat. Dumnezeu să aibă milă de ei", a declarat şeful statului turc în cadrul unei alocuţiuni, potrivit Agerpres.ro.
Accidentul s-a soldat şi cu unsprezece răniţi, între care doi în stare gravă, a anunţat ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca.
Autobuzul de pasageri a lovit două camioane la Tutak, în provincia Agri, în apropiere de frontierele cu Iran şi Armenia, provocând un incendiu de proporţii care a carbonizat cele trei vehicule, ale căror carcase metalice fac obiectul a numeroase imagini difuzate de televiziunile turce.
Flăcările şi fumul negru au acoperit imediat partea de autostradă în care a avut loc accidentul.
Potrivit primelor informaţii, un prim accident între două camioane a declanşat apoi o coliziune în lanţ în care a fost atras şi autobuzul, a precizat guvernatorul provinciei Agri, Osman Varol.
Incendiul a fost apoi stins de pompierii veniţi în număr mare la locul accidentului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!