CFR Cluj a ajuns, luni, la șase cazuri de COVID-19. Alături de Adrian Păun, Grzegorz Sandomierski și Costin Curelea, și rezultatele testelor făcute de Damjan Djokovic, Cristian Dragotă, preparator fizic în staff-ul lui Dan Petrescu, și Cristian Moldovan, antrenor cu portarii, au fost pozitive.
Justin Ștefan, secretarul general al LPF a confirmat cazurile de COVID-19 de la CFR Cluj, dar, cel puțin pentru moment, nu se poate discuta despre o amânare a meciului cu FC Botoșani, programat duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
„Au venit rezultatele testelor de la CFR Cluj. În acest moment, avem alte cinci cazuri în cadrul echipei (n.r. alături de Adrian Păun), este vorba despre doi jucători și trei membrii ai staff-ului tehnic. Ei au fost izolați, la fel ca restul lotului, iar următoarea testare este programată joi. În funcție de rezultatele de atunci, vom lua deciziile care se impun.
Pentru moment nu luăm în discuție amânarea partidei cu FC Botoșani. Așteptăm retestarea de joi și vedem atunci. Oricum, situația de azi nu modifică data meciului FCSB - CFR Cluj, acesta rămâne în continuare să se dispute pe 28 sau 29 iulie”, a anunțat Justin Ștefan, pentru Agerpres.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!