E din nou scandal la Ministerul Culturii. Sindicatul Culturalia susține că a cerut informații conducerii despre măsurile pentru protejarea angajaților la locul de muncă, dar au fost făcuți „penibili”. Mai mult, li s-a recomandat, voalat, să folosească spirtul primit pentru dezinfectare doar pentru uz extern. Altfel spus... să nu îl bea!
E vorba despre o informare oficială, transmisă sindicaliștilor de un director din Minister. „E bătaie de joc!”, a spus, pentru Știrile Digi FM, Ana Marin, președintele Sindicatului Culturalia.
Doamna directoare a înțeles să ne dea definiția spirtului. Când toată lumea se raportează la această isterie cu pandemia, salariații sunt speriați, nu cred că era momentul și cazul să se ajungă la un asemenea răspuns, cu atât mai mult că noi am solicitat niște informații cu privire la măsurile luate de instituție. Nu vedem cu ce am deranjat de a apărut acest răspuns. La modul peiorativ a fost mai mult decât evident „Aveți grijă să nu beți spirtul”, a precizat liderul sindical.
„Sesizarea sindicatului se află pe masa comisiei de disciplină din Ministerul Culturii, care va lua o decizie în această cauză”, a declarat, la Digi FM, ministrul Bogdan Gheorghiu. El spune, însă, că nu tolerează astfel de atitudini.
Nu susțin atitudinile ofensatoare, independent de relația dintre angajați. Am înțeles că acolo ar fi anumite înțelegeri mai vechi, dar trebuie separate clar lucrurile. Eu nu susțin astfel de atitudini, iar documentele oficiale prin care se face un schimb de informații instituțional nu trebuie să fie obiect de reglare a conturilor, a subliniat Gheorghiu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!