Sebastian Ghiță acuză autoritățile din România că au emis pe numele său un mandat de arestare ilegal. Fostul parlamentar a declarat la Antena 3 că va reveni în România, fără să ofere, însă, un orizont de timp. Ghiță a precizat că aşteaptă mai întâi să fie lămurită problema mandatului de arestare.
„Judecătorii din Serbia au descoperit aceste nefărădelegi întâmplate la emiterea mandatului meu. Vreau să-mi rezolv această chestiune cu mandatul. Sigur că odată şi-odată vreau să-mi văd ţara, prietenii. Nu cred că vreodată am greşit cu ceva faţă de ţara mea şi sunt convins că voi ajunge să-mi văd ţara, familia, prietenii”, a susținut Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiţă este anchetat de procurorii anticorupţie în cinci dosare, acuzat printre altele de şantaj, dare de mită şi spălare de bani.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!