Revenirea la normalitate este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranță, a declarat, la Craiova, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, citat de Agerpres. Valeriu Gheorghiță a punctat că, din punct de vedere al evoluției pandemiei, lucrurile stau cât se poate de bine.
Cred că nu trebuie să vorbim în cifre, este important ca orice persoană care se vaccinează să înțelegem că este o persoană protejată, o persoană care, la rândul ei, protejează pe cei din jur. Acesta este mesajul, nu trebuie să ne propunem o țintă, trebuie să asigurăm vaccinarea cât mai multor persoane într-un timp cât mai scurt pentru a avea o șansă cât se poate de reală de a reveni la normalitate, pentru că revenirea la normalitate, din opinia noastră, este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranță și vedem că, din punct de vedere al evoluției epidemiei, lucrurile stau cât se poate de bine. Sperăm să consolidăm această evoluție favorabilă și prin vaccinare putem asigura această consolidare și predictibilitatea pe termen lung tocmai pentru a nu reveni într-o perioadă cu foarte multe restricții, a spus Valeriu Gheorghiță, care a participat la deschiderea „Maratonului vaccinării” pe Stadionul „Ion Oblemenco”.
Întrebat despre faptul că sunt și medici care ezită să se vaccineze, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a răspuns că există peste tot ezitare, însă doar imunizarea poate asigura protecție.
Cu siguranță ezitare există peste tot, în final toată lumea va înțelege și vor recurge la acest gest firesc de normalitate, și anume la vaccinare. Doar așa putem să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, a adăugat Valeriu Gheorghiță.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!